Oligarhul Friedman spune că miliardarii sancționați nu-l pot influența pe Putin. Susține că acum trăiește cu 2.500 de lire/ lună

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-0471372799
Mikhail Friedman FOTO: Profimedia Images

Unul dintre cei mai bogați oligarhi din Rusia spune că sancțiunile economice nu îl vor descuraja pe Vladimir Putin să continue războiul din Ucraina și că Occidentul nu înțelege cum funcționează puterea la Moscova.

ERATĂ: Dintr-o regretabilă eroare, în varianta anterioară a știrii a apărut o informație eronată. Mikhail Fridman este proprietarul Alfa-Group și nu are nicio legătură cu Alpha Bank.

Mikhail Fridman, proprietarul Alfa-Group, a declarat pentru Bloomberg că încercarea de a-i forța pe oligarhi - prin sancțiunile aplicate - să facă presiuni asupra lui Putin este inutilă. „Dacă oamenii care sunt la conducere în UE cred că din cauza sancțiunilor l-aș putea aborda pe domnul Putin și să-i spun să oprească războiul și asta va funcționa, atunci mă tem că avem cu toții mari probleme”, a spus Fridman.

„Înseamnă că cei care iau această decizie nu înțeleg nimic despre cum funcționează Rusia. Și acest lucru este periculos pentru viitor”, mai spune oligarhul.

Fridman, care a fost sancționat de guvernul britanic și UE, a spus că este puțin probabil ca cineva din cercul lui Putin să discute cu el încheierea războiului.

„Distanța de putere dintre domnul Putin și oricine altcineva este ca distanța dintre Pământ și cosmos”, a spus Fridman. „A-i spune ceva lui Putin împotriva războiului, pentru oricine, ar fi un fel de sinucidere”, a mai declarat el.

Mikhail Friedman spune că acum trăiește cu 2.500 de lire sterline pe lună

Fridman este unul dintre cei mai bogați oligarhi ruși. Înainte de război și sancțiuni valora aproximativ 14 miliarde de dolari. Acum valorează aproximativ 10 miliarde de dolari, dar pe hârtie, pentru că se află într-o situație ciudată de a fi un oligarh fără bani.

Când Marea Britanie a urmat măsurile UE și l-a sancționat pe Fridman pe 15 martie, ultimul său card bancar funcțional din Regatul Unit a fost înghețat. Spune că acum trebuie să solicite o aprobare pentru a cheltui bani, iar guvernul britanic va stabili dacă orice cerere înaintată este „rezonabilă”.

Se pare că i se va aproba o alocație de aproximativ 2.500 de lire sterline pe lună. Este îngrozit, dar evită să-și compare necazurile cu cele ale ucrainenilor care suferă din cauza războiului. „Problemele mele sunt un nimic în comparație cu ale lor”, spune oligarhul sărac.

Mikhail Friedman are 57 de ani, s-a născut în Uniunea Sovietică, dar pe teritoriul Ucrainei de azi, în orașul Liov. Are dublă cetățenie, rusă și israeliană.

Este un oligarh vechi, din primul val de îmbogățiți de după destrămarea Uniunii Sovietice, făcând avere în sectorul bancar și energetic înainte ca Putin să ajungă la putere.

Părinții lui sunt cetățeni ucraineni și au locuit la Liov până de curând.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vlad Pascu a ajuns de nerecunoscut după aproape un an în spatele gratiilor. Schimbarea e radicală
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 63 de ani. Femeia care a impresionat o lume întreagă în 2009 și a devenit un star...
Film Now
Ana de Armas, zâmbet dulce pe plajă. Actrița și-a etalat silueta într-o bustieră și fustă mini, în imagini de...
Adevarul
China trimite Rusiei „ajutor letal" pentru războiul din Ucraina. Ministrul britanic al Apărării: „Avem dovada"
Newsweek
Armata și serviciile secrete ruse, la cuțite. Șoigu nu-și mai poate apăra generalii de FSB
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Șerpii provoacă panică în mai multe orașe din România. Jandarmii intervin pentru a-i îndepărta din mașini...
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta