Raport confidențial ONU: Coreea de Nord „pregătește terenul” pentru un nou test nuclear

Data publicării:
Lansarea unei rachete balistice în Coreea de Nord
Coreea de Nord a accelerat procesul organizării de noi teste cu rachete cu potențial nuclear care sunt proiectate să copleșească sistemele defensive din regiune. Foto: Profimedia Images

Coreea de Nord a făcut pregătiri pentru efectuarea unui nou test nuclear în primele șase luni ale anului, conform unui fragment dintr-un document confidențial al ONU, consultat de Reuters, joi.

„Munca desfășurată la situl de testare nucleară de la Punggye-ri pregătește terenul pentru noi teste pentru dezvoltarea de arme nucleare”, au trans agențiile independente de monitorizare pentru Comitetul de Sancțiuni pentru Coreea de Nord al Consiliului de Securitate al ONU.

„Coreea de Nord a continuat să-și dezvolte capacitățiel de producere a materialului fisionabil la situl de la Yongbyon”, au mai transmis agențiile. Yongbyon este principala instalație nucleară a Coreei de Nord, și operează primele reactoare nucleare ale acestei țări.

SUA au avertizat de mult timp cu privire la faptul că regimul Kim se pregătește de efectuarea celui de-al șaptelea test nuclear și a transmis că va acționa pentru întărirea sancțiunilor împotriva Phenianului, dacă acest test va fi realizat.

Agențiile de monitorizare ale ONU mai spun și că investigațiile lor au arătat că regimul de la Phenian este de vină pentru numeroase atacuri cibernetice prin care au fost furate milioane de dolari în active cripto.

„Alte activități cibernetice, concentrate pe furtul de informații și pe moduri tradiționale de obținere a informațiilor și materialelor necesare pentru programele interzise ale RPDC (n. red. – Republica Populară Democrată Coreea, numele oficial al Coreei de Nord), inclusiv pentru dezvoltarea de arme de distrugere în masă, au continuat”, se mai arată în document.

Coreea de Nord are interdicție de la Consiliul de Securitate al ONU în ce privește efectuarea de teste nucleare și balistice, iar organizația se folosește de sancțiuni în încercarea de a opri finanțarea pentru aceste programe.

Conform ONU, regimul Kim a lansat 31 de rachete, printre care balistice și intercontinentale, unele dintre ele cu sistem de ghidare. Mai mult, țara și-a continuat importurile ilicite de petrol și exporturile de cărbune, ocolind sancțiunile.

Negocierile internaționale menite să convingă regimul izolat de la Phenian să renunțe la programele sale balistice și nucleare s-au blocat complet din 2019.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă un gard din plasă, din lemn sau din BCA în 2025. Ce trebuie să știi despre autorizații, materiale...
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase, după ce a depus actele de divorț: "Nu vreau să-l denigrez, doar că nu am mai putut să...
Pro FM
Șerban Copoț de la Animal X, despre conflictul cu Laurențiu Duță de la 3 Sud Est: "El ne-a compus muzica, iar...
Film Now
Noi detalii despre starea de sănătate a lui Bruce Willis. Fiica actorului, Rumer, a rupt tăcerea: „Simt o...
Adevarul
„Există o armă decisivă în conflictul dintre Israel și Iran”. Dezvăluirile unui fost șef român de...
Newsweek
Hultoanele, fructele din copac care îți detoxifică colonul. Sunt sățioase și fac bine la inimă
Digi FM
VIDEO Momentul în care un balon cu aer cald ia foc în aer și se prăbușește: "Oamenii s-au aruncat din el"
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău când stai pe scaun opt ore pe zi. Ce poți face: soluții simple care contează
Digi Animal World
Momentul în care un urs negru urmărește o femeie în vârstă pe o stradă din Connecticut. Imaginile sunt virale
Film Now
Sami, fiica lui Charlie Sheen, adevărul despre operația la nas: „Am fost ironizată pentru că semăn cu tata!”
UTV
Bianca Censori, copia fidelă a lui Kim Kardashian: body nude și cizme de blană în Beverly Hills