Pagina de Facebook a lui Mark Zuckerberg a fost piratată de un palestinian

Data publicării:
FACEBOOK-AFP Mediafax Foto-LEON NEAL-1

Tânărul palestinian susţine că numeroasele mesaje pe care le-a trimis administratorilor reţelei Facebook au rămas fără răspuns. Khalil Shreateh a decis, astfel, să treacă la „artileria grea” şi a piratat „peretele” („wall-ul”) lui Mark Zuckenberg pentru a dovedi că avea dreptate, informează Mediafax.

Piratul informatic palestinian a arătat astfel că este posibil să publici un mesaj pe „peretele” unei persoane, chiar dacă aceasta nu face parte dintre prietenii de pe Facebook ai acesteia.

În mod normal, atunci când un internaut descoperă o vulnerabilitate a reţelei Facebook şi o semnalează administratorilor acesteia, compania americană îi plăteşte o primă de 500 de dolari în semn de mulţumire.

În cazul lui Khalil Shreateh, internautul nu a primit nicio primă, iar contul său de pe această reţea de socializare a fost închis pentru o anumită perioadă.

Eroarea a fost în cele din urmă corectată de echipele tehnice şi contul lui Khalil Shreateh a fost redeschis. În schimb, internautul palestinian a aflat că nu va primi cecul de 500 de dolari, pentru că Facebook îl acuză că a încălcat condiţiile de utilizare ale site-ului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Câți angajați are Selly la compania pe care o conduce. Vloggerul a vorbit deschis despre investițiile pe care...
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...