Rafael Nadal, nr. 1 mondial, se declară fanul lui Ilie Năstase

Data publicării:
rafael nadal beijing 10 octombrie GettyImages-492109794 1

Tenismanul spaniol Rafa Nadal, nr. 1 mondial şi de zece ori câştigător la Roland Garros, a spus că este un admirator al legendarului jucător Ilie Năstase şi s-a declarat deschis modificării regulilor privind lovitura de serviciu cu scopul de a încuraja disputarea unor puncte mai lungi, relatează Agerpres.

„Îmi place foarte mult Ilie Năstase. Tenisul din acea perioadă (anii '60 şi '70) îl apreciez cel mai mult, deoarece forţa loviturilor avea mai mică importanţă. Era mai multă magie. Talentul conta mai mult, tactica de asemenea. Punctele se construiau mai mult”, a declarat Nadal într-un interviu pentru L'Equipe.

Ilie Năstase, fost nr. 1 mondial în 1973, a câştigat turneul de la Roland Garros în 1973 şi US Open în 1972.

Nadal se arată deschis unor modificări ale regulilor din tenis, pentru că jucătorii din circuitul ATP sunt din ce în ce mai înalţi şi punctele se încheie uneori după o singură lovitură.

„În zece ani, tenisul poate fi în pericol. Zgura este singura suprafaţă în care au loc puncte elaborate şi se pot încerca lucruri noi”, a declarat Nadal care propune ca jucătorii să beneficieze de o singură minge la serviciu în loc de două în prezent.

Nadal va juca luni în primul tur cu italianul Simone Bolelli, nr. 130 mondial.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Se redeschide o mină legendară din România. Mineralul extras de aici este rar și foarte căutat în lume
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
O discuție „picantă”. Lady Gaga abia și-a putut stăpâni lacrimile la „Hot Ones”. Când a fost tentată să...
Film Now
Jennifer Coolidge recunoaște că obsesia pentru bărbații „indisponibili” i-a afectat cariera: „Am mari...
Adevarul
O mină în ruină din România va fi repornită cu 200 de milioane euro. Din interior se extrage un mineral rar...
Newsweek
Ce se întâmplă dacă la Mica Recalculare iei pensie mai mică decât cea de azi? Pierd pensionarii bani
Digi FM
Secretul pe care Dan Negru l-a ascuns timp de 30 de ani. Ce a făcut în anii ’90 prezentatorul de televiziune
Digi World
Vegetarienii, risc mai scăzut de a dezvolta diabet și unele tipuri de cancer. Care sunt, însă, pericolele...
Digi Animal World
Animal misterios surprins în Florida. Cum apare creatura pe camerele de supraveghere
Film Now
Helen Mirren îl șochează pe Harrison Ford cu o mărturisire total neașteptată: Ei bine, situația a devenit și...
UTV
Megan Fox a devenit mamă pentru a patra oară! Actrița și Machine Gun Kelly, părinți în mijlocul unui scandal