Europa și-a reiterat sprijinul față de Ucraina, însă nu poate finanța războiul contra Rusiei fără SUA. Garantarea păcii rămâne dificilă

Liderii europeni au ajuns la concluzia, după summitul de la Londra, că situația de securitate va deveni complicată fără sprijinul Statelor Unite în conflictul ruso-ucrainean. Sunt analizate scenarii pentru trimiterea trupelor de menținere a păcii, în eventualitatea unui acord cu Moscova.
Summitul de la Londra pentru susținerea Ucrainei a pus aliații Kievului în fața unui adevăr greu de gestionat: posibila iminentă retragere a sprijinului oferit de Statele Unite. În timp ce preşedintele american Donald Trump dorește o pace rapidă între Rusia şi Ucraina, liderii europeni par dispuși să contribuie la efortul militar al ucrainenilor, până când aceștia vor obține un acord convenabil, relatează CNN.
Cu toate acestea, ruptura transatlantică nu este dorită, apreciază premierul britanic Keir Starmer, gazda summitului.
„Trebuie să aducem pacea pe continentul nostru. Nu putem reuși dacă acest efort nu este susţinut de Statele Unite. Ne aflăm la răscrucea istoriei și acesta nu este un moment prielnic pentru mai multe discuții. A venit timpul să acționăm”, a subliniat Starmer.
La nici 48 de ore de la întâlnirea dezastruoasă din Washington, dintre președintele ucrainean Volodimir Zelenski și omologul său american, Donald Trump, țările participante la summitul londonez și-au reiterat sprijinul față de liderul de la Kiev.
În cadrul întâlnirii din capitala Regatului Unit s-au prezentat:
Din rândul ţărilor UE, şefii de stat sau de guvern din:
- Danemarca,
- Finlanda,
- Franţa,
- Germania,
- Italia,
- Polonia,
- Republica Cehă,
- România,
- Spania,
- Suedia.
Din afara blocului comunitar, şefii de stat sau de guvern din:
- Ucraina,
- Norvegia,
- Turcia,
- Canada.
Au participat, de asemenea, secretarul general al NATO, Mark Rutte, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Antonio Costa.
Reînarmarea UE trebuie accelerată
Britanicii vor trimite în continuare sprijin militar ucrainenilor. Peste 5.000 de rachete antiaeriene, fabricate la Belfast, în Irlanda de Nord, urmează să fie livrate Kievului.
În timp ce Marea Britanie și-a asumat angajamentul de a finanța cu aproape 3 miliarde de euro necesitățile defensive ale Ucrainei, Uniunea Europeană s-a angajat să consolideze securitatea europeană. În acest sens, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a pledat pentru înarmarea țărilor membre.
„Trebuie să ne pregătim pentru ce este mai rău. Vom prezenta un plan cuprinzător privind reînarmarea UE la summitul european din 6 martie. Este necesar ca țările membre să poate susține ritmul creșterii cheltuielilor militare. Europa are nevoie urgent să-și majoreze capacitățile militare. Este în interesul nostru comun să prevenim războaiele viitoare. De aceea, trebuie să condiționăm pacea prin intermediul garanțiilor de securitate”, a declarat von der Leyen, potrivit La Tribune.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, salută demersul inițiat de Comisia Europeană.
„Toate țările europene vor trebui să aloce mai mult pentru a sprijini Ucraina. Avem promisiunea, de la mai mulți membri, că își vor creşte cheltuielile pentru Apărare în viitorul apropiat, dat fiind actuala situație geopolitică”, a transmis Rutte.
La rândul său, președintele francez Emmanuel Macron a cerut liderilor europeni să majoreze semnificativ cheltuielile anuale pentru apărare la peste 3% din PIB. Este prima dată când liderul francez menționează o cifră exactă, notează DigiEconomic.
Garanțiile de securitate implică asigurarea unor misiuni de menținere a păcii
Summitul de la Londra a survenit în contextul lansării discuțiilor dintre președintele rus Vladimir Putin şi omologul său american, Donald Trump, privind încheierea războiului din Ucraina, fără a implica participarea Kievului și europenilor.
Premierul britanic Keir Starmer a anunţat că lucrează împreună cu preşedintele francez Emmanuel Macron la un plan, care va fi prezentat ulterior Statelor Unite, privind soluționarea conflictului ruso-ucrainean.
„O pace durabilă trebuie să garanteze suveranitatea şi securitatea Ucrainei, iar aceasta trebuie să fie prezentă la procesul de negociere. Excluderea Kievului și aliaților săi europeni de la masa discuțiilor perpetuează un climat de neîncredere, care evident duce la nemulțumiri și implicit, la continuarea războiului.
Regatul Unit a convenit împreună cu Franţa şi alte state membre să conceapă un plan prin care să pună capăt luptelor din Ucraina. Apoi vom discuta despre această inițiativă cu SUA”, a declarat Starmer pentru BBC.
Premierul britanic nu a precizat cine sunt celelalte state sau dacă prin oprirea luptelor se referă la un acord de pace sau doar la un armistiţiu.
Proiectul anglo-francez prevede trimiterea unei forțe de menţinere a păcii în Ucraina alcătuită din 30.000 de militari înscriși pe baze voluntare. Un număr de țări europene și-au arătat disponibilitatea de a oferi garanţii de securitate în cazul unui acord de pace dintre Moscova și Kiev.
Bolojan: Garanțiile de securitate nu pot fi asigurate fără sprijinul SUA
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a precizat la finalul summitului informal al liderilor de la Londra, că întâlnirea a fost una de coordonare în vederea organizării Consiliului European din 6 martie şi a unei întâlniri, pe 7 martie, cu liderii ţărilor care nu fac parte din Uniunea Europeană dar care "doresc o abordare a soluţiei războiului din Ucraina care să dea o pace sigură".
„S-a convenit că garanţiile de securitate care pot fi acordate Ucrainei nu pot fi asigurate fără un sprijin din partea SUA. Aceste garanţii de securitate nu sunt doar pentru Ucraina, ci practic sunt pentru tot Flancul estic, de la Baltică până la Marea Neagră. În acest sens, în continuarea parteneriatului transatlantic se va lucra la un plan comun în aşa fel încât garanţiile de securitate să fie asigurate atât cu o implicare mare a ţărilor europene, dar şi bazându-se pe un sprijin pe care SUA l-ar putea asigura", a declarat șeful statului român.
Liderii reuniţi la Londra au convenit menţinerea sprijinului financiar şi militar pentru Ucraina. De asemenea, aceştia au căzut de acord în legătură cu pregătirea ţărilor europene pentru ca acestea să-şi asume o povară mai mare pentru pacea în Europa.
„În acest sens se va avea în vedere creşterea bugetelor pentru apărare în perioada următoare", a subliniat Ilie Bolojan.
Totodată, pentru încheierea unui armistiţiu şi a încetării focului cât mai repede, o reluare a dialogului între Ucraina şi SUA ar contribui la o închidere cât mai rapidă a conflictului şi la încetarea focului.
„Ţările prezente au convenit ca în etapa următoare să aibă consultări şi până la sfârşitul săptămânii viitoare să fire adoptate decizii în acest sens", a conchis preşedintele, potrivit Agerpres.