Acesta este al patrulea articol dedicat restructurării politicii externe românești. Dintr-un asemenea demers nu poate lipsi evaluarea relației cu românii din străinătate, a modului în care este înțeleasă și reglementată aceasta. Din păcate, în ultimii ani tema diasporei a căpătat încărcătură politică și electorală. Acest fapt a făcut aproape imposibilă o dezbatere așezată, scoasă din tentația populistă, cu argumente sincere și raționale cu privire la ce funcționează și ce nu funcționează în interacțiunea statului cu românii din străinătate.
Activitatea consulară și relația cu românii din străinătate
Relația cu românii din străinătate
Este nevoie de o nouă abordare și în raport cu comunitatea românească, în sensul restabilirii unui echilibru.
Natura relației ambasadelor cu reprezentanții comunității românești este neclară și încărcată de așteptări nerealiste. Ambasadele reprezintă în primul rând interesele statului român în relația bilaterală cu statul unde se află și nu comunitatea românească, așa cum s-a imprimat o anumită tendință, într-o înțelegere eronată și politicianistă. Ambasadele trebuie să dea românilor din străinătate suportul necesar, atunci când este nevoie, dar nu pot focusa cea mai mare parte din activitate pe comunitatea românească, pentru că rolul lor este relația cu statul străin.
Aceste aspecte trebuie reglate printr-o altă atitudine a ministerului și autorităților statului român.
În primul rând, misiunile diplomatice trebuie să ofere suport în termeni legali cât se poate, dar nu să creeze o dependență.
În al doilea rând, trebuie reintroduse taxe consulare, egale cu taxele plătite în România sau cel puțin tarife pentru prestarea serviciilor consulare în regim de urgență. Scoaterea taxelor consulare a fost o măsură politicianistă care a privat sistemul consular de venituri proprii necesare pentru funcționare, cu impact asupra angajaților, bugetului și eficienței serviciilor oferite. Așa cum se cunoaște deja, spre exemplu, o procură pentru acordul de eliberare a unui pașaport pentru un copil la oficiile consulare din străinătate este gratuită, dar același document realizat la un notar public în România costă între 100-150 lei. Desigur, reintroducerea taxelor consulare va fi un subiect complicat în relația cu diaspora și generator de teme de propagandă antiguvernamentală. De aceea această măsură trebuie luată în primul an al guvernării, într-un mod progresiv, cu explicarea faptului că nu este o măsură împotriva diasporei, ci o politică în favoarea statului român.
Ce înțeleg prin mod progresiv? Mai întâi trebuie reintroduse taxele de urgență. Cine dorește să aibă un document cu celeritate, de azi pe mâine, trebuie să sacrifice câteva zeci de euro pentru acest serviciu. Apoi trebuie introduse taxe pentru cetățenii străini care cer servicii consulare în exterior.
Nu în ultimul rând, Ministerul Afacerilor Externe a dezvoltat în ultimii ani o practică a unor consulate itinerante, adică a unor echipe care se deplasează pentru a furniza servicii comunităților aflate la distanță de un oficiu consular. Aceste consulate itinerante înseamnă costuri pentru statul român. Mi s-ar părea firesc ca aceia care beneficiază de serviciile unor consulate itinerante, evitând de pildă să se deplaseze de la Paphos la Nicosia, ca să dau un exemplu la îndemână, să plătească măcar o taxă minimă.
În al treilea rând, trebuie să avem o dezbatere despre reglementarea votului din străinătate prin legislație. Statele democratice au reguli și condiții diferite cu privire la votul diasporei. Unele state, spre exemplu, condiționează votul de plata taxelor sau de alte criterii care să indice legătura cu țara, altele nu. Nu știm dacă aceasta este o soluție bună sau nu. Dar în România, din teama de a nu fi „sancționați electoral”, politicienii nu au mai avut nici măcar curajul unei dezbateri cu argumente pro și contra.
Pentru a crea o abordare unitară față de diaspora românească, alte trei instituții ar trebui comasate și absorbite de MAE. Aceste instituții, Departamentul Românilor de Pretutindeni (DRP), Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) și Institutul Limbii Române, pot deveni un instrument eficient de acțiune a statului român în raport cu diaspora. În cadrul MAE, ar trebui să funcționeze un Secretariat de Stat pentru Relația cu Diaspora care să înglobeze cele trei departamente, ceea ce ar crea o unitate de acțiune diplomatică și o structură robustă care să fie direct subordonată decidenților politici.
Restructurarea activității consulare
Consulatele sunt prima interfață a cetățenilor români din diaspora cu statul român. În același timp ele vor fi confruntate cu ceea ce va însemna presiunea migrației forței de muncă în România.
Transformarea departamentului consular în Secretariat de Stat ar crea o independență decizională (la această oră Secretarul General este responsabil pentru direcția consulară) și ar da o mai mare greutate politică activității consulare. În țările unde există comunități istorice și mari comunități de români bazate pe imigrația economică, MAE ar avea libertatea investițiilor care la această ora sunt făcute de DRP și DRRM.
Este necesară și binevenită o analiză privind extinderea și modernizarea rețelei consulare. Acest proces trebuie să aibă la bază redimensionarea și fluxurile comunităților românești, concomitent cu accelerarea procesului de digitalizare. A deschide la nesfârșit consulate nu este neapărat cea mai bună soluție. Mai eficient ar fi ca statul român să creeze mijloacele și să pună la dispoziție instrumentele necesare comunității românești de a accesa servicii consulare online sau prin poștă.
Este de analizat în mod serios și opțiunea externalizării unora dintre serviciile consulare, în principal a preluării cererilor și a livrării documentelor finale. Acest lucru ar degreva componenta consulară din minister și ar asigura o mai mare celeritate a procesului. Sunt modele care funcționează în statele europene, modele care ar putea fi preluate.
Sistemul consular este informatizat și dotat bine, mai bine decât alte sisteme din state membre UE. Este momentul oportun pentru a extinde paleta de servicii online oferite cetățenilor. Dar, în același timp, atragem atenția asupra faptului că sistemul consular este în general subfinanțat și se confruntă cu lipsă sistemică de personal.
În fine, activitățile de asistență și protecție consulară acordate cetățenilor români sunt de multe ori interpretate mai degrabă ca activități de asistență materială și socială, materie în care MAE nu are nici atribuții, nici capacitate de rezolvare. Această stare de fapt necesită un răspuns pe două direcții:
a) o pregătire serioasă a personalului consular care lucrează în străinătate cu privire la legislația statului de reședință pe principalele domenii cu incidență pentru comunitățile românești (muncă și protecție socială, măsurile ce privesc minorii, drepturi și obligații ale celor arestați/condamnați etc.), respectiv b) asumarea publică de către clasa politică și autoritățile române a faptului că personalul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare nu se poate substitui autorităților din statele de acreditare sau din România în gestionarea unor probleme specifice. Gestionarea unui conflict între angajat și angajator nu este de competența consulatului, întârzierea sau anularea unui zbor nu este responsabilitatea misiunii diplomatice etc. Dar aici, încă o dată, este nevoie să ieșim atât din tiparul populismului, cât și din teama de a nu supăra (și de consecințele electorale) și să explicăm oamenilor, să comunicăm direct și responsabil. Dacă politicienii vor înțelege acest lucru, cu siguranță o vor face și cetățenii români din străinătate.
Am arătat și mai sus, se impune o analiză privind stadiul de degradare, dotare și funcționalitate a spațiilor ambasadelor și consulatelor. Sediile acestor misiuni diplomatice și oficii consulare sunt ”cărțile de vizită” ale României și statului român în statele de acreditare. Marea majoritate, în acest moment, nu ne fac cinste.
În ceea ce privește forța de muncă din state terțe și vizele se impun discuții serioase. Completarea sau ajustarea numărului de muncitori străini a lăsat în urmă două aspecte cel puțin la fel de importante pentru România: atragerea oamenilor de afaceri și stimularea turismului. Este necesară o gândire pragmatică dar simplificată de gestionare a vizelor pentru cele 2 categorii de cetățeni străini care doresc să călătorească în țara noastră. Trebuie să simplificăm procedurile, să facilităm accesul în România a celor care sunt dispuși să investească sau să cheltuiască în țara noastră.
România impune străinilor proceduri suplimentare celor prevăzute în aquis-ul Schengen și astfel descurajează aplicațiile de viză pentru România. Vecinii și prietenii noștri bulgari sunt mult mai receptivi la acest aspect, spre exemplu și folosesc serviciile unei companii de outsourcing. Suntem, la acest moment, printre singurele state din UE care procesează întreg fluxul de viză pe cont propriu. Din cauza resurselor insuficiente de personal și de spațiu avem mereu întârzieri în procesarea cererilor sau cozi la oficiile consulare. Paginile web ale consulatelor sunt extrem de slab ”populate” cu informații în alte limbi decât engleză sau franceză. Există soluții pe care nu trebuie să le inventăm. Trebuie doar să decidem ce vrem, care ne sunt prioritățile și să acționăm în consecință.
